Preţul petrolului a trecut de pragul de 45 de dolari

Preţul petrolului a urcat cu aproape 1%, la 45,77 de dolari barilul, după ce a crescut cu 2,9% în şedinţa de miercuri.
Depozitele SUA au scăzut cu 6,2 milioane de barili săptămâna trecută, potrivit datelor oficiale făcute publice miercuri, ceea ce a dus la optimism în piaţă că supra-oferta se va diminua.

Membrii OPEC Arabia Saudită şi Iran, a căror rivalitate a oprit ajungerea la un acord la începutul anului, au discutat în Viena cu o săptămână înainte de întâlnirea oficială dintre ţările OPEC şi Rusia din Algeria, de pe 28 septembrie. În cadrul întâlnirii, principalii exportatori de petrol ar urma să discute stabilizarea preţurilor.

Declinul dolarului în orele imediat următoare şedinţei FED a dus la creşterea preţurilor metalelor industriale. Astfel, aluminiul, cuprul şi plumbul au crescut cu 0,8%, în timp ce nichelul a urcat cu 1%, în condiţiile în care investitorii analizează posibilitatea închiderii minei din Filipine, cel mai mare exportator de nichel.

Preţul minereului de fier a urcat cu 5,3%, în condiţiile în care compania chineză Dalian Commodity Exchange a înregistrat cea mai mare creştere din ultima lună.

Sursa articol: Mediafax.ro
Pagina publicata in: Stiri Economie
Linkuri rapide
Principalele orase din:
Link-uri utile:
case de amanet inscrise in Case de Amanet Romania